Frumos

Un profesor statea in fata clasei avand cateva lucruri.Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis. I-a intrebat pe student daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era. Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor ‘pliiin’! Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras. Dupa ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: ‘Acum as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingiile de tenis reprezinta lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sanatate, prieteni si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte. Daca veti incepe cu nisipul, nu veti mai avea unde sa puneti mingile de tenis si pietricelele. La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, iesi cu sotia in oras la cina, joaca tenis, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv. Ai, in primul rand grija de mingiile de tenis, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.’ Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cani de cafea. Profesorul a zambit: ‘Ma bucur ca intrebi asta, ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cani de cafea, impreuna cu un prieten.

Ideologii tîmpite de la oameni deştepţi !

Cică se spune că şcoala este pentru ca să-l facă pe om mai deştept!
Cică noi la şcoală învăţăm atît de multe încît suntem destul de deştepţi să devenim Preşedinte Al Republicii Moldova ! sau chiar CEO la GOOGLE sau APPLE!
Da, aţi observat corect, funcţia de CEO am pus-o mai presus pentru că să fii preşedinte e prea uşor, toţi au învăţat la şcoală, dar bine nu au învăţat toţi ca să ajungă CEO. Şi mai apoi, doar toţi îi critică pe cei de la conducere şi spun că s-ar descurca mai bine, dar de fapt nimeni nu s-ar descurca şi nu ar putea lua măcar o decizie corectă, din miile de posibilităţi tîmpite, bune, puţin mai bune decît cele bune, superbe şi aproape de ideal.
Şi cu sinceritate cînd am spus acum că nimeni nu s-ar descurca am strănutat. Strămoşii noştri au fost mult mai deştepţi ca noi şi au alcătuit aşa comparaţii bune, deşi noi trăim globalizarea şi învăţăm în cele mai bune şcoli care presupun ar fi trebuit să ne înveţe să alcătuim măcar o vorbă deşteaptă cu puţină filozofie. Dar nu, noi nu am putut alcătui nimic nici mai bun, nici măcar asemănător.
Deci şcoala ne învaţă multe. Să analizăm.
În clasele 1-4 suntem prea mici şi proşti să ne lămurească explicit şi pe înţelese de ce trebuie să învăţăm, de aceia învăţăm pentru că trebuie, că aşa a spus mama, tatăl, bunelul şi bunica cu care ai fost lăsat în timp ce părinţii tăi cu diplome superioare lucrază peste hotare pentru a te face OM!
Începînd cu clasele 5-6 şi pînă în clasa a noua apare ideea că totuşi învăţăm şi pentru că ne va trebui în viaţă, chiar în lucruri zilnice. Dar această idee dispare şi este înăbuşită, sufocată cu tot mai mult cu cît ne apropiem de sfîrşitul clasei a noua de ideea că învăţăm pentru a da bine examenele.
În fiecare an, lună, zi, săptămînă începi a auzi tot mai des aceasta de la profesori.
Ce să vorbim de clasa a noua: primul an în care înţelegi cît de prost eşti pentru că asta încerc să ţi-o dovedească toţi profesorii, în special cei cu care te pregăteşti pentru cele trei examene.
Atenţie! Te Pregăteşti Pentru Cele Trei EXAMENE! şi nu pentru a fi mai deştept şi a te descurca în viaţă!
Examene. Examene pe care doar în ultimii ani are sens să le dai pentru a pleca în România la studii că la noi nu prea ai viitor! În rest jumătate rămîn în licee şi probabil ca şi mine şi-au văzut doar o singură dată diploma de clasa a noua, ori cum se numeşte că nici nu ţin minte. Şi ceilalţi ce nu sau dus la studii în străinătate se duc la şcoli profesionale, colegii la care primesc aceiaşi bursă cu nota opt ca şi cei cu nota 5 fiind lipsiţi primul an de orişice privilegii.
La colegiu nu am învăţat dar la liceu învăţ şi pot vorbi despre el şi ce se întîmplă acum.
Începînd cu clasa a zecea, copiilor ( care deja sunt destul de maturi ) li se implantă adînc, adînc în conştiinţă şi subconştiinţă o fobie numită Fobia Bacalaoreatului Picat! Această fobie este desigur hrănită pe parcurs cu tot felul de idei, concluzii, exemple aşa că cred eu peste cîţiva ani cei de la liceu vor avea nevoie de psiholog pentru a trece peste aceasta!
Deci, apar şi tezele. Of, tezele... tezele care îţi arată cît de mare e probabilitatea că vei pica la BAC chiar şi dacă obţii la ele o notă bună! Dar dacă e rea, atunci e străşnicie!
După cum vă daţi seama, ideea că tu înveţi pentru a fi deştept dispare rapid şi practic de tot, fiind înlocuită de ideea că nu vei da bacul, nu vei intra la o universitate bună, nu vei avea un job bun, nu vei întîlni persoana potrivită, vei avea o căsnicie rea şi the end. Sigur de la universitate sau lucru încoace nu se merge vorba dar conştiinţa noastră singură împinge aşa idei, idei văzute în filme, pe net, în ziare şi în viaţa de zi cu zi.
În fiecare zi profesorii îţi dovedesc cît de prost eşti pentru a învăţa la liceu şi pentru a da bacul.
Chiar şi la teze începi a retrăi şi a tremura ca un - ca un elev pentru că degrabă aşa şi va fi partea a doua a unei asemenea comparaţiei. Panica devine ceva obişnuit, deşi obişnuit încă nu înseamncă că o poţi controla şi nu te mai deranjează. De obicicei cea mai mare panică vine iarna şi primăvara.
Primul semestru din clasa a 12-a!
Îl începi cu putere, cu gînduri pozitive care pînă în iarnă sunt distruse de frică, de tot.
Tot mai des proful trece printre rîndurile clasei analizînd situaţia.
- Aşa deci. Tu eşti prost! Tu nu vei da bacul! Tu ... hî! nici nu mai spun. Tu tot nu îl dai.
Al doilea semestru!
Deşteptătorul care te anunţă cît de sărac în cunoştinţe eşti sună tot mai des!
Mai departe nu ştiu ce e pentru că singur nu am ajuns dar din atîţia ani văzuţi pot să spun că urmează cam aşa:
Ajungi la bac! Îţi faci griji ca o mamă pentru copilul său! Da, pentru copilul său pentru că de şi mulţi sunt prea deştepţi să creadă că bacul va decide toată viaţa lor, şi ei ştiu că el o poate decide negativ din cauza emoţiilor, prostiei şi mai apoi a notei, dar chiar şi ei îşi fac griji şi uită tot ce au ştiut pînă la bac. Nu mai spun de ceilalţi care cred că la această etapă mai important ca bacul nu e nimic! Mai bine de cei ce ia apucat dragostea chiar acum. Măcar ei sunt fericiţi şi calmi!
Treci bacul! Patru zile inima se zbate în piept ca un ciocan, te dă în sudori!
Aştepţi rezulatele cu mai multă grijă ca un tată copilul la maternitate.
Vin rezultatele şi mai departe sunt trei scenarii.
Unu!
Le dai bine şi chiar şi acei profi care cică prin acea metodă pur şi simplu inovatoare de educaţie prin sperietură vroiau să dai bine bacul, te judecă de ce l-ai dat atît de reuşit! Colegii se uită lung, te vorbesc pe la spate, te discută, şi doar în noaptea balului de absolvire înecînd amarul care poate a înota foarte bine, toţi uită de tot!
Doi!
Le dai mediu, pe merit, sau mai puţin dar la fel bine. Nimeni nu se leagă de tine. Profesorii îţi spun că puteai şi mai bine. Colegii nu prea îşi piermit să îţi spuie nimic find lipsiţi de mari motive!
Trei! Cel mai des întîlnit!
Dai bacalaoreatul nu bine! Ba chiar rău.
Colegii tac, la unii chiar le este jale de tine. Cei care sunt cu note mai mici sau la fel, nu că te-ar urî, nu că ţi-ar fi vrut-o dar se bucură simplu pentru că vor putea spune ca şi în copilărie cea mai simplă scuză!
Apoi uite mamă, şi el a dat rău, şi ea, chiar şi el. Chiar a fost greu!
Şi atunci profii spun: Da de ce aşa rău ? şi te ceartă.
Atunci mie îmi vin aşa întrebări!
Cum în plm !? De unde voi vreţi să aibă notă bună cînd aţi încercat atîta timp să-i arătaţi că nu e capabil de nimic, e un prost, un needucat şi să ne fie la toţi ruşine de el. Cum puteţi să cereţi de la el rezultate bune? Chiar aţi crezut că metoda voastră va fi atît de bună şi va fi ca şi în cazul cînd spui că vei da rău dar obţii rezlutate bune şi toţi se miră! Chiar aţi crezut că funcţionează!?

Acum cînd am ajuns atît de aproape de examen, sincer nu mă tem pracitc de loc pentru bacalaoreat din punctul de vedere al cunoştinţelor, dar mă tem mult din cauza că ştiu că toţi ne vom face griji mari, şi asta ne va face să uităm o grămadă de lucruri învăţate. Obosiţi după zile de repetare cum au sfătuit mulţi profi, şi atît de slabi oare vom mai putea fi tari şi chiar calm vom scrie tot ce ştim ? Oare ?
Oare ?
Asta mă face să îmi doresc doar una! Să fiu mai nepăsător!
Ba chiar aş vrea ca o dată la doă săptămîni să am cîte o pretestare pentru a fi obişnuit cu toată această atmonsferă şi să mă deprind în aşa condiţii numite cu uşurinţă extreme pentru vîrsta noatră! Pentru că nici la penitenciar nu sunt atît de bine păziţi deţinuţii cum vom fi noi la BAC!


p.s. da, multe am învăţat la şcoală, nici cratima nu ştiu unde se pune corect, nici virgula şi bine că scrisul nu solicită fizică,chimie şi alte obiecte pentru că avea să fiu total necărturat!

Şi dacă sincer, practic tot ce ştiu şi chiar îmi e de folos în viaţă am învăţat din experienţă personală în afara şcolii, de la discovery, national geographic, viasat explorer, de pe wikipedia, inciclopedii, filme, video şi o mulţime de lucruri ce nu le pot lega cu şcoala!

Şi cum eu odată lucrînd cu nişte prieteni, colegi de clasă, în glumă îi spuneam unui prieten: Wăi Andrii tu eştii debil! şi el ştia că eu glumesc, de aceea am glumit şi mai departe pînă el nu mia spus aşa: "Wăi numi mai spune aşa că apoi eu chiar am să cred că sunt debil! Ce rîzi? Chiar e aşa, aşa sunt oamenii făcuţi!"
Cred dragi profesori trebuie să învăţaţi multe de la vorbele unui elev ce era atunci în clasa a noua abia.