Mie frică să nu mă îndrăgostesc.
Îmi era chiar antipatică.
Probabil pentru că reprezenta o clasă ce în întregime îmi era antipatică.
Am avut ocazia mai apoi să o cunosc mai în de aproape, şi anume ocazia pentru că nu o dată de atunci ma făcut fericit.
Deci am cunoscuto.
Miam schimbat total părerile.
Am început chiar săi invidiez pe cei ce vorbeau cu ea.
Încercam să o cunosc mai bine, să vorbim mai mult.
Avea un simţ al umorului ce nu prea era întîlnit la o fată, unul bun, cu totul special.
Deci, glumea cum altele nu o făceu. Uneori nici nu puteam să înţeleg unde glumeşte, totul pentru că unele glume simplu le doream să nu fie glume dar realitate :D
Chiar şi acum are acelaşi talent actoresc cînd vorbeşte, pentru că eri vorbind cu ea am vrut să o eau peste picior dar ma luat ea pe mine fără sămi dau seama ca abia mai apoi să înţeleg ce bine a glumit.
Deci.
Deci, o întîlneam prin oraş, o ţineam de vorbă de şi era cu alţii :D
Chiar miera dor.
Iubeam să o înervez fin. Şi ea la fel iubea să o facă cu mine :D
Am avut ocazia să ne cunoaştem şi mai în de aproape. Încă o dată.
Deja uitasem antipatia ce o simţeam pentru ea.
Încă de atunci nu excludeam o relaţie. Îmi plăcea.
Apoi totul practic sa schimbat.
Iam cunoscut şi celelalte feţe ale caracterului, în cele mai mici detalii.
Mă enerva tot mai mult.
Mă enerva critica ei plină de demagogie, ce era o demagogie oarbă pentru ea dar nu şi pentru mine.
Uitam ce era rău deoarece admiraţia mea pentru ea ocupa mai mult decît o repulsie.
Mă enervam, o iertam. Se enerva, mă ierta.
Ne înţelegeam de minune practic pentru o relaţie din care fac parte doi oameni atît de diferiţi.
Uneori tandru mă cuprindea, mă săruta.
Mă topeam mai mult decît în faţa altor fete. De fapt în faţa altora nici nu mă topeam. Uneori eram orb pentru altele.
De multe ori aştept acea dulce mîngîierea de la ea ce mă hrăneşte cu energie pe o întreagă zi.
Am avut pentru a treia oară ocazia să o cunosc şi mai bine.
În ultimul timp începusem să o admir şi mai mult.
Îmi plăcea cum îmi explica orice, orice ce înţeleg şi ce nu.
Rîsul împreună cu ea putea înlocui orice leac şi orice plăcere.
Ne înţelegeam bine.
Deja îmi plăcea şi cînd era o demagogă.
Îmi plăcea chiar şi atunci cînd ţipa la mine.
Mam speriat. Am văzut primele simptome ala unei admiraţii excesive ce de obicei din experienţa prietenilor se terminau cu o dragoste neîmpărtăşită.
Eram gelos cînd vorbea cu altcineva.
Vroiam mereu să vorbească cu mine de şi petreceam mult timp împreună.
Şi totuşi şi cînd flirta cu alţii o admiram.
Are un zimbet extraordinar, ce mă face să radiez şi eu de fericire.
Are o priviere uimitoare.
Are o înfăţişare cum scriitorii îşi descriu idealurile unei femei.
Are un glas ce laşi asculta mereu.
Puteam simplu cînd mă plictisesc de ceva să mă uit la ea, la poză sau în realitate.
Puteam să mă uit şi să mă apuce fericirea şi să zimbesc.
Nu o dată sa simţit jeantă crezînd că rîd de ea şi mă tot întreba de ce zîmbesc.
Nu am mai spus aceasta la nimeni.
Nimeni nici nu bănuieşte nimic.
Nu de mult vorbisem cu un psiholog despre viitor.
În acea zi noaptea am visato şi mam trezit atît de fericit din cauza unui gînd.
Desigur eram fericit simplu că o visasem. Era pentru a doua oară. Dar şi din cauza gîndului.
El sună cam aşa: Poate nu este o coincidenţă ci un sem că îmi va fi viitorul, soţia, nu degeaba am visato tocmai astăzi.
Cîteva zile mam gîndit la aceasta.
Mie dor.
Vreau săi văd zîmbetul, săi aud rîsul, glasul.
Nu am curaj.
Oare e ea ?
Mie rfică.
Mie rfică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu