Problema ”superiorității” ori o critică cu final pozitiv

Îi vedem și îi auzim în permanență.
Și ne enervează deseori prea tare. Atît de tare încît după ce vor termina de vorbit (dacă vor binevoi să termine în sfîrșit :D ) , unicul lucru ce-l vei ține minte va fi :
” Extraordinar, cîtă LĂUDĂROȘENIE!! ”

Nu, aceasta nu e o poveste. Oamenii aceștia există. Astfel de oameni nu doar ocupă loc în spațiu, ei îl colonizează și îl supun cu superioritatea lor care descompune orice respect și atitudine pozitivă cu privire la ei. Dar de ce unii oameni caută atît de mult să cîștige respectul și favoarea altora, chiar dacă nu merită? Iată cîteva motive.

1. Nota subapreciativă cu privire la sine.
Cu toate că mulți ar afirma contrariul (care de asemenea există), o mare parte din categoria persoanelor egocentriste au avut perioade din viață cînd au fost inferiorizate și înjosite în mediul în care se aflau. Aceasta s-a datorat fie unor autocomplexări de nivel fizic ( obezitate, nivel de dezvoltare fizică, absența anumitor aptitudini), fie unor atitudini de violență verbală sau psihică din partea altora ( porecle, luări în derîdere, înjosiri publice). Deci, s-a decis a se recupera respectul pierdut cîndva, iar modalitatea prin care vor alege să o facă va fi lauda de sine. Interesant, dar ... nu va funcționa.



2. Supraaprecierea.
Nici într-un caz nu se poate de omis acest motiv. Oamenii lăudăroși poate și au creat lucruri de o deosebită valoare în ochii celorlalți, și poate continuă încă să fie iscusiți în munca lor. Problema este, însă, că ei își fac un mare arsenal de merite deosebite, care va căuta să fie demonstrat cu mîndrie la prima ocazie. Adevăr? Da, dar acest adevăr trebuie să fie remarcat de ceilalți în reala sa existență, nu prin ”realitatea” posesorului.
Problema este că mulți nici nu conștientizează că au o părere prea bună despre ei.

Caz la care am fost prezentă. Din 28 persoane, doar una va recunoaște că se supraapreciază, pe cînd problema persistă la cel puțin încă 10 din acestea.

3. Poziția socială, ori obiectele posedate.
Nu odată se întîmplă că apare mîndria de sine cu privire la superioritatea propriilor bunuri în fața lipsei lor la alții. Aceasta nu trebuie confundată cu faptul că poți fi mulțumit cu ceea ce ai. Dimpotrivă. Aceasta este aspectul cînd vrei să concurezi tot mai mult cu poziția altora, iar o modalitate este sa-ți aduci tot ce ai mai frumos ca la o expoziție de artă la care poți să adaugi cuvintele : ”Mai are cineva ce am eu?” și ”Niciodată nu veți fi ca mine! ”

E o realitate puțin sesizată,iar uneori o problemă care ne depășește. Iată ce relatează o persoană:

„Dintotdeauna nu mi-au plăcut persoanele care se laudă și nu le-am putut suporta prea mult în preajma mea. Totuși la un moment dat am observat că, de fapt, eu nu eram mai prejos ca ele și ajunsesem să mă laud chiar foarte mult. Nu înțelegeam care era motivul. Odată un prieten a menționat, printre altele, problema respectului de sine scăzut la oamenii lăudăroși. Parcă mă lovise cu ceva în cap. Deci asta era! Începutul soluționării problemei mele a fost ridicarea la normal a respectului de sine”

Iată ce a observat dr. Allan Fromme: „O persoană care are o concepţie corectă despre sine nu este tristă, dar nu trebuie să fie nici delirant de fericită . . . Nu este pesimistă, dar nici optimismul nu îi este fără limite. Nu este nici îndrăzneaţă, dar nici lipsită de anumite temeri. Ea este conştientă că nu este reuşita răsunătoare a tuturor timpurilor, dar nici un eşec peren [continuu]“.

Fii deci modest. Recunoaşte-ţi calităţile, dar nu-ţi ignora defectele. Mai degrabă lucrează pentru a le corecta. Din cînd în cînd, vei avea îndoieli cu privire la tine. Însă nu trebuie să-ţi pui vreodată la îndoială propria valoare.
Poți tinde spre a te dezvolta armonios pentru tine și pentru societate.

Și nu te da bătut, mergi înainte!